Despre chinezi şi pula lor infimă

Într-unul din grupurile mele de prieteni s-a infiltrat, mai kamikaze aşa, un chinez. Printr-o lipeală, fireşte. Nu cu mine, natural. Eu prefer să nu plec la drum într-o relaţie cu certitudinea că un barbat are pula mică. Hai să fie o surpriză!
Acum, câteva chestii despre chinezi.
Bă, nu se spală. Bă da' deloc. Tocmai ce ziceam într-un post anterior. Măi fratemeleu, nu se spală, nu se rad la subraţ şi nu ies cu zilele din hainele din Dragon. Sublim. În mod paradoxal, nu candeşte pe lângă el. Sau poate nu respir eu corect. Cert e că până acum, adică de o saptămână şi ceva încoace, a stat 4 zile într-un tricou, pe care l-a purtat 2 nopţi succesive în club, o bluză lălâie cu evidente urme de jeg şi o cămaşă proaspătă aseară. Şi aceeaşi blugi în degrade, care aproape lucesc, de atâta amar de vreme. Blugi în care, în mod personal, am vărsat un pahar plin de bere, în timp ce băeatu' dormea nestingherit într-un fotoliu pe balcon, după ce băuse un deca de bere. Bineînţeles că n-a fost intenţionat, că doar am încercat în tot timpu' ăsta să fiu hospitală.
Bă, deci beau. Bă, da' beau, nu se-ncurcă. A dărâmat ăsta toate miturile despre ruşi, români sau tata. Când l-am cunoscut în club, era lemn. L-am luat la nişte prieteni într-o seară, i-a dovedit pe toţi la băut bere. Din douăzeci în douăzeci de minute, cu un rânjet până la urechi, de nu i se mai vedeau globii ochulari dân ochii lui oblici, zicea un "Bottom up" şi gâl-gâl. Primea un refill, p-ăsta îl bea încet, la următorul pahar iar vedeam licărul ăla alcoolic şi iar bottom up. Concursuri peste concursuri. A băut cel mai repede un pahar de juma' de litru, a fost singuru' care a putut sa facă nişte chestii cu deştele şi per total, s-a căcat pe noi la toate jocurile de beţie. Cred că dacă l-am fi învăţat cum se joacă Bolţ, şi la ăsta ne futea în cur. Azi noapte iar l-am luat să bem. În cămin, alţi oameni, altă băutură, altă oportunitate de a se afirma. Şi n-a dezamăgit. Bine, băuta de aseară a fost mai mult de distracţie meschină de genu' Hai să vedem cât duce. N-au băut decât doi inşi cu el şi ăştia în cantitate infimă, faţă de cât a dus omu', că a dus, tăticu', nu glumă. A băut aproape un litru de ţuică. Bă, ŢUICĂ. Şi încă mai putea să facă chestiile alea cu deştele. Şi să scrie în chineză. Bine, şi io aş fi scris în chineză după un litru de ţuică, deci nu se pune.
Bă, dexterioşi galbenii, bă. Făcuţi din gumilastic. Văzusem io pă iutub, că făceau toţi ca roboţii, da' n-aş fi crezut. Fiecare falangă de-ale lui are voinţă proprie. Dacă ar face cu falusu' ce face cu degetele, ar compensa faptul că are pula mică. Măcar că te-ar distra să o scălâbăie în tine. Plus că a confecţionat o creatură de vreo 2 cm, pe care dacă o trăgeai de coadă, dădea din aripi. Plus un trick cu două elastice pe care ne-a promis că ni-l dezvăluie contra 1 RON. Moment în care ţărăneii mei i-au făcut nota pentru ţuică.
În rest, di treabî. Copilărie năcăjită, a venit criza tocmai când a terminat facultatea, drept pentru care s-a hotărât să facă masteru', iar guvernul l-a trimis cu bursă la Românica. Într-un an n-a învăţat decât Ce faci? Bine. în română, iar eu am descoperit ce sentiment fain e să îi spui cuiva zâmbind Du-te-n pula mea şi să primeşti înapoi cel mai candid surâs. Mare dovadă de tâmpenie să nu-nveţi înjurăturile locale când eşti într-un loc străinez. Eşti vulnerabil. În fine, până acum nu şi-a furat-o Brusli de la nimeni, cel puţin în locurile în care l-am văzut eu manifestându-se. E prea paşnic. Cum poate să te instige să-i dai una în gură unu' care bea atât şi dup-aia face trick-uri cu degetele? Asta te face să-l idolatrizezi.
Oricum pierde teritoriu grav la capitolu' dimensiunea pulii, astfel încât toţi românaşii mei s-au simţit mai bărbaţi. Până şi ăia cu pula mică, pun pariu. Şi oricum n-arată de cei douăşcinci de ani pe care îi podesă, ci de optişpe, de parcă aştepţi din moment în moment să scoată pokemonu' din buzunar şi să-l arunce înspre cer într-o semi fandare, urlând Pi-ka-chuuu!.
În fine, nu vreau să generalizez, io sper că din ăia un miliard patru sute de milioane, câţi sunt, ai dracu', măcar vreo doi-trei se spală şi nu-s alcoolici. Că-n rest, Michael Jackson.

Copyright © 2009 Purposeless Brain Diarrhoea All rights reserved. Theme by Laptop Geek. | Bloggerized by FalconHive | Distributed by Deluxe Templates